Boldesti-Scaieni-casa-Rusescu

 

Studiu istoric privind oraşul Boldeşti-Scăieni, judeţul Prahova

Oraşul Boldeşti Scăieni se compune din cartierele Boldeşti, Scăieni, Balaca şi satul aparţinător Seciu.

Organizarea administrativă

Încă de la începutul organizării administrative în Ţara Românească, satele care au stat la originea localităţilor de azi din oraşul Boldeşti Scăieni au făcut parte din judeţul Saac, plasa Scăienilor şi ulterior, după după 1830, din plasa Podgoria Cricov.
După reorganizarea administrativă din anul 1845, când judeţul Saac s-a împărţit între judeţele limitrofe, Buzău şi Prahova, satele au intrat în componenţa judeţului Prahova.
Prin legea administrativă din timpul domnitorului Cuza, a fost creată comuna Boldeşti din care făceau parte şi satele Şipotul (fost Colacu de Piatră), Lipăneşti şi Seciu.
La sf. sec. XIX (1897), Boldeşti era comună rurală, formată din cele patru cătune: Boldeşti, Lipăneşti, Seciu, Şipotu. Populaţia comunei era de 1882 locuitori, iar numărul caselor de 560 [1].
Astfel, în 1897, în satul Boldeşti (sau Boldeştii vechi), locuitorii erau parte moşneni, parte împroprietăriţi la 1864 pe moşiile Boldeşti, Lipăneşti, Eforiei (105 locuitori, 400 ha) [2].
Ulterior, satele Lipăneşti şi Şipotul s-au desprins de comuna Boldeşti şi au format o unitate administrativă separată.
De asemenea la 1897, Scăieni era comună rurală în plasa Podgoria, judeţul Prahova, formată din cătunele: Scăieni şi Balaca (numită în vechime Valea Căpuşeştilor) [3]. Populaţia acestei comune era de 657 locuitori, dintre care şi 22 familii bulgari, care locuiau în 170 de case şi 4 bordeie.
Majoritatea locuitorilor comunei rurale Scăieni au fost împroprietăriţi în 1864, prin legea rurală, pe moşiile Bălăceanu, Anghelache, P. Filitis, Eforia Spitalelor Civile. Un număr restrâns mai erau la acea dată înregistraţi ca moşneni.
Prin Legea din 1950 privind reorganizarea administrativă, teritoriul României a fost organizat pe regiuni şi raioane, după modelul sovietic. În 1968, s-a revenit la organizarea administrativă pe judeţe.
În conformitate cu această lege, au fost organizate comunele Lipăneşti formată din satele Şipotu şi Lipăneşti, comuna Boldeşti, formată din satele Boldeşti şi Seciu şi comuna Scăieni formată din satele Scăieni şi Balaca [4].
La 1968, ultimele două comune au fost comasate şi au format oraşul Boldeşti Scăieni cu reşedinţa la Boldeşti.


Satul Boldeşti. Atestarea documentară a localităţii.
Schimbări în privinţa ponderii proprietăţii originare, moşneneşti


Ca şi în numeroase alte situaţii legate de stabilirea vechimii localităţilor rurale în Ţara Românească, la Boldeşti avem de-a face cu o aşezare veche, unde atestarea documentară a aşezării este ulterioară existenţei ei.
Cele mai vechi documente ne-au indicat existenţa la Boldeşti a unui sistem de proprietate devălmaş, moşnenesc. Proprietatea moşnenească de la Boldeşti a ajuns însă să fie treptat spartă prin cumpărări şi danii de pătrunderi ale boierilor şi mănăstirilor.
O caracteristică a sistemului de proprietate şi împărţire a pământului la Boldeşti a fost surprinsă în documentul cartografic din anul 1905 [5], în care se poate observa cum sforile de moşie se întindeau din apa Teleajenului spre est până în zona de deal.
De asemenea, se poate aprecia faptul că, iniţial exista o moşie stăpânită de moşnenii Boldeşti, Păţeni şi Şipoţeni, probabil, moşi originari. În anul 1905, aceştia împreună mai stăpâneau câteva sfori restrânse de moşie.

În ceea ce priveşte configuraţia aşezării, satul Boldeşti apare cu două zone distincte. Partea care se întinde de la biserica nouă spre nord de-a lungul drumului, şi partea situată la sud, unde satul apare îngrămădit, adunat, parte care era numită de localnici şi "satul din vale" [6].
Partea de sud a aşezării ar fi ulterioară celei din nord şi păstrează elemente ale unei organizări ordonate după dorinţa stăpânului de moşie. Aici se află şi Biserica Boldescului (astăzi ruinele ei nu se mai disting), cunoscută de localnici ca "Biserica robilor" ridicată la 1812. Această parte a localităţii a avut însă o evoluţie foarte rapidă datorită amplasării schelei şi a ansamblului ei de construcţii (industriale, civile etc).

Atestarea documentară a satului Boldeşti a fost surprinsă de documentele din secolul al XVI-lea. În a doua jumătate a acestui secol, o parte din satul Boldeşti "jumătate du peste tot hotarul" a fost "de baştină", a lui Dragomir postelnic. După moartea sa, conform condiţiilor din diată, această proprietate a trecut în stăpânirea soţiei sale, Maria [7]. Aceasta, la rândul său, a dăruit această parte de sat fiicei sale, Stanca şi nepotului său de fiu, Radul (fiul lui Socol).
Actele de la 1569, respectiv 1571 ne-au indicat prezenţa stolnicului Radu (Buzescu) la Boldeşti şi a fraţilor lui, moşie pe care se aflau şi câteva sălaşe de ţigani în "ţigănia Boldeştilor" [8].
Spre sfârşitul sec. XVI, proprietarul acestei moşii se schimbă vremelnic, iar la 1593, Radu Buzescu mare spătar a vândut partea sa de moşia lui Hiera logofăt şi jupânesei lui Stana [9].
La 1621, jupâneasa Maria din Boldeşti soţia lui Gligore postelnic, neavând copii, a lăsat la moartea sa, verilor săi, Tudor logofăt din Vlădeni [10] şi Dragomir postelnic moşiile sale, printre acestea fiind şi siliştea din Boldeşti [11]. În urma judecăţii din 1635, nepoatele de soră ale Mariei Boldeasca au intrat în posesia părţii din Boldeşti şi a celorlalte moşii ale Mariei [12].
Un document din 1624, a readus în discuţie familia Buzescu. Prin hrisovul său, domnitorul Alexandru Coconul a întărit Elinei, mama lui Radu postelnic, părţile din Boldeşti lăsate de fiul ei, părţi care, după moartea ei trebuiau să ajungă în proprietatea mănăstirii Snagov [13].
La 1641, Matei Basarab a întărit popii Oprea şi feciorilor săi din satul Boldeşti pădure şi vii în dealul Boldeştilor şi mai multe locuri [14].


Petrolul la Boldeşti

În 1907 s-a executat la Boldeşti primul foraj care a semnalat prezenţa gazelor. Al doilea foraj a fost executat în 1924 de către Societatea Româno-Americană a avut acelaşi rezultat. Cel de al treilea foraj, executat la adâncime mult mai mare decât cele anterioare (1500 m) a însemnat descoperirea zăcămintelor de ţiţei. Ulterior, regiunea Boldeştiului a devenit una din bogatele regiuni petrolifere din ţară. Aceste descoperiri au atras după ele o importantă dezvoltare industrială a zonei.


Scăieni. Atestarea documentară a localităţii.
Schimbări în privinţa ponderii proprietăţii originare, moşneneşti


Ca şi în cazul satului Boldeşti, Scăienii apar în documente începând cu sec. al XVI-lea. Documentele au păstrat în cuprinsul lor referiri la sistemul de proprietate originar al moşiei pe care se afla satul. Astfel, existenţa moşiei împărţită pe funii, care se întindeau ca şi la Boldeşti, din apa Teleajenului spre est până în deal, a dovedit originea unui sistem de proprietate devălmaş, moşnenesc [15].
În interiorul obştii au fost moşneni care au cumpărat părţi ale vecinilor, în timp ce alţii, neavând putere economică au păstrat cu greu părţile lor, iar prin metoda înfrăţiirii sau zălogirii, au pierdut aceste părţi în favoarea unor străini de obşte.
În timpul domnitorului Alexandru Mircea (1568-1574) aveam atestată o înfrăţire pe moşie în Scăieni, în "funia de sus" şi în "funia de jos" între moşnenii popa Căciulat, Dobrotă şi Lola. Popa Căciulat a cumpărat "din partea Năvrăpoaei, în funea de sus, stânjeni 7 şi jumătate şi locure de vie" de la Dobrotă şi "din partea lui în funea din jos, a patra parte locure de vii" de la Lola. Peste aceste părţi de moşie cei trei s-au înfrăţit. Prin hrisovul de la 1585, i se întărea lui Ion, nepotul popii Căciulat, cumpărăturile făcute de acesta [16].
La 1590, un anume Fătul din Târgşor a intrat şi el în obştea Scăienilor prin înfrăţire cu Badea, legătură legitimată de domnie, metodă care i-a asigurat poziţia de potenţial cumpărător. Au urmat achiziţiile, 2 stânjeni din partea lui Badea şi un pogon de vie pe acea parte de moşie [17].
În aceeaşi perioadă, Ion logofătul din Târgşor a cumpărat în Scăieni în cuprinsul "funiei de jos" şi în "funia numită Şuta" mai multe părţi (terenuri).
Aceste părţi de moşia i-au fost confirmate fiului său, Dumitru în anul 1622 [18].
De asemenea acelaşi Ion logofătul a cumpărat părţi de moşie în Scăieni, de această dată în cuprinsul "funiei din mijloc", într-un moment favorabil achiziţiilor adică "la vreme de foamete" cum au arătat documentele. Astfel, domnitorul Mihai Viteazul i-a confirmat la 1598 [19], stăpânirea peste moşiile din zonă.
Ulterior sfârşitului sec. al XVI-lea, actele de vânzare la Scăieni se înmulţesc şi totodată devin cunoscute funiile de moşie precum Mordănească, Popească, Scârnava, Orăşanca, Şuta.
Numeroase sunt şi tranzacţiile cu vii din dealul Scăienilor, care aveau ca obiect părţi de vie şi case le vie. O particularitate a zonei Scăieni o reprezintă aspectul legat de peisajul viilor din dealul Scăienilor cum se poate închipui din conţinutul unui document din 1753, când Safta, fata răposatului Şerban starostele cu fiul ei, Mihalache Rusetu, au vândut logofătului Opriş fiul lui Frâncu Cireşanu o vie părăginită "9 ½ pogoane nesilită de nimeni împreună şi cu casele, după cum se văd, şi cu crama lor iar dup cum se vede, şi lângă aciasta se mai văd două tocitori şi o corită şi cu pământul lor, după cum arată şi zapisele cele vechi" [20]. În sec. XVII, vânzările de vii în dealul Scăienilor sunt numeroase 1629, 1631 [21].
La 1610 [22], lui Neagu din Târgşor domnia îi confirma câteva proprietăţi cumpărate la Scăieni.
La începutul sec. XVII, Şteful din Stănceşti a intrat în Scăieni prin cumpărarea a 15 stânjeni de ocină în Scăieni, din apa Teleajenului până în deal, cu ştirea tuturor megiaşilor [23].
La 1637 a avut loc o vânzare între moşneni: Radu Bărdea cu fii, Tatul şi Buică au vândut unchiaşului Tudor şi fiilor săi 10 stj de ocină în silişte în Scăieni din apa Teleajenului până în gardul Chircăi, fără vadul de moară [24].
În acelaşi an a avut loc o vânzare de vie în "partea Mordănească" din dealul Scăienilor [25].
Boierii prezenţi la Scăieni, la 1641, Radu comis Cândescu, a cumpărat vie în dealul Scăienilor şi o jumătate stânjeni de ocină din partea lui Mordan din Scăieni [26]. Metodele de intrare în stăpânirea pământului sunt refelctate de documentele vremii. La 1643, s-a confirmat stăpânirea lui Radu Cândescu în Scârnăveasca, vie în dealul Scăienilor, cumpărată de la unul din Ploieşti la care câţiva au zălogit [27]. La 1643, Radul comisul Cândescu a cumpărat vie din funia lui Mordan şi un loc de casă [28], iar la 1644, Panno Pepeno a cumpărat vii în dealul Scăienilor [29]. La 1645, Mordan din Scăiani cu fraţii de ocină au vândut lui Radu Mare comis partea lor de ocină Mordănească [30].

La 1698, s-a ales şi hotărnicit moşia fiilor lui Neagu din Popeşti din Scăieni, probabil moşeni), părţi de moşie în hotarele Scăieni, Orăşanca şi Scârnavi. Astfel, hotarul Scăienilor mergea din Teleajen spre est până în hotarul Bucovului; hotarul Orăşanca mergea din Teleajen spre est în dealul viilor şi se învecina la nord cu hotarul (funia) Boldeşti; hotarul Scârnava mergea, de asemenea, din Teleajen spre est până în dealul Scârnavilor, la Valea lui Lude [31]. Boierul Filipescu a fost dovedit că "a cumpărat rău în moşie, de la Stanca" pentru că fii lui Neagu erau mai îndreptăţiţi să cumpere [32]. Un an mai târziu lui Pană Negoescu, fiul lui Neagul din Popeşti şi fraţilor lui li se stabileau hotarele moşiilor din Scăieni, Scârnava şi Orăşanca, părţi de moşie care mergeau din dealul viilor spre vest până pe malul râului Teleajen [33].
Documentele cuprind informaţii şi despre satul Şuta (vezi funia Şuta). La 1654, Şerban postelnic şi soţia lui, Catalina au primit confirmarea domnească pentru stăpânirea a jumătate din satul Şuta, cu 3 roţi de moară în apa Teleajenului, cu casele de acolo şi cu viile din dealul Scăienilor iar fratele său, Dumitraşco comisul a primit confirmarea peste celalaltă jumătate de sat, o roată de moară în Teleajen. [34]
La 1728, se alegea moşia tuturor moşnenilor din Scăieni care aveau părţi în hotarul Popeasca care se situa în teritoriul cuprins între albia râului Teleajen şi Valea Ştiubeului (toponim existent în harta de la 1905). Vecinii acestei moşii era moşia Negoiasca a mănăstirii Târgşor.
La 1846, tot în Scăieni, hotarul Popeasca în Scăieni s-a ales moşia lui Niţu Anghelescu, fiul vătafului Anghelache, moşie în care mai avea parte şi Şişanopolu, de la Chiru. Astfel "începând despre latura de miazănoapte, de la apa Teliajinului, drept în piatra pe plan nr. 5 ce este despre moşia Scăeni a răposatului Manolache Bălăceanu şi care acum prin zestre se ţine de d. conţopist Sava Dragomirescu şi tot alăturea cu această moşie am trecut podişca ce este peste iazul Morilor şi pe care trece drumul cel mare ce vine de la Văleni la Ploieşti şi de acolea drept la piatra de la mijlocul moşii ce este lângă drumul dealului (nr. 12), iar de-acolea urmând către deal, trece drumul ce merge la Bucov şi suind pân arături şi pân pruni trece drumul Orăşanilor, apoi se suie pe lângă cârciumă în deal şi trecând o vâlcea dă într-un gard ce este în valea Ştubeului şi supt via dlui Machedonschi, apoi de acolea se întoarce de-a curmezişul către miazăzi şi iese într-o piatră (nr. 14) şi în drept via paharnicului Şişanopolu, de la care piatră cu stj. 13 iese într-o altă piatră ce e alături cu moşia Negoiasca a Sf. M-ri Târşoru (nr. 13); d-acolea pogoară la vale tot alături cu Negoiasca şi trece iarăşi drumul Orăşanilor, drumul Bucovului şi iese la piatra despre Negoiasca, la mijlocul moşii (nr. 11) şi d-aci drept trece iazul şi iese într-o altă piatră ce este peste iaz şi despre Teliajen în arături (nr. 7) şi d-acolo trecând drumul cel mare al Vălenilor, merge printr-un semn făcut de dl pitar Grigorie Pleşoianu ce a hotărât moşia Negoiasca a Târgşorului (nr. 10) şi d-aci dă drept în apa Teliajinului la apus şi se isprăveşte ocolul care este precum se urmează stăpânirea acum,atât de d. Anghelescu cât şi de d. Şişanopolu, iar partea stăpânită numai de d. Şişanopolu se deosebeşte după cea de acum stăpânire a d-lui de către partea dl Anghelescu printr-o piatră ce este lângă iaz, în marginea unor pruni (nr. 9) şi d-acolea drept în altă piatră mergând către răsărit ce e la mijlocul moşii în drept celui despre Negoiasca (nr. 8) şi îndepărtare de aceea cu stj. 24, iar d-acolo în linie dreaptă iese pe deal la piatra (nr. 14) şi aşa stăpânirea d-lui paharnicului Şişanopolu este în felul ce se vede pe plan la planul nr. B" [35].
În moşia Scăieni, se afla şi proprietatea spătarului Manolache Balaceanu. Pe moşia lui de acolo a fost trecută în catagrafia lăcaşurilor de cult din anul 1832, biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului, fiind de zid, veche [36]. Pe aceeaşi moşie Teodor Diamant discipolul francezului Fourier a organizat "Societatea agronomică" (Falansterul) care a avut o durată scurtă de existenţă.

Seciu. Atestarea documentară a localităţii.
Schimbări în privinţa ponderii proprietăţii originare, moşneneşti

Ca şi în numeroase alte situaţii legate de stabilirea vechimii localităţilor rurale în Ţara Românească, la Seciu (Seci, Seciurile) avem de-a face cu o aşezare veche.
Din documentele vremii am remarcat faptul că locuitorii erau ţărani liberi, moşneni, care au continuat să existe şi la începutul secolului al XX, moşia lor fiind afându-se la sud de moşia Lipăneştilor (satul vatra veche a satului Lipăneşti se afla la N de satul Seciu conform hărţii din 1797).
Câteva documente fac referire la obştea moşnenilor seceni şi în acelaşi timp ne dezvăluie mijloacele prin care moşia lor a putut fi spartă de pătrunderile unor străni de obşte.
Astfel, un document din anul 1688, cuprinde date referitoare la cumpărăturile făcute la Seciu de popa Vlad din Coslegi de la moşneni din Seciu anume "partea unui moş şi jumătate, însă partea unui moş anume Tatul şi o jumătate de moş cumpărată de la Zaharia, unchiul lor, de la Vişa şi de la Anca, fetele Bercii, şi acestei moşii îi este lungul din Valea Largă până în Valea Gâlmeuţii şi largul din hotarul Bucovului până în Lacul cu Şerpi. Şi i-a mai vândut popii Vlad piscul lui George Grecul însă cum merge din valea lui Lud până în marginea câmpului; şi această moşie a fost cârnită din valea Inişului până în Valea Largă" [37].
La 1741, acestă parte de moşie a popii Vlad a fost aleasă de restul moşiei de la Seciu şi i-au fost stabilite şi hotarele [38]. Această parte de moşie a fost înstrăinată. Jumătate din ea a fost donată mănăstirii Colţea, iar celalată jumătate a ajuns prin dania făcută de Ancuţa, fata popii Vlad,în stăpânirea schitului Zamfira [39].
La 1812, noul proprietar în hotarul de la Seciu, Mitropolia Bucureşti unde era închinat schitul Zamfira, a trimis boierii hotarnici pentru stabilirea hotarelor moşiei. Din acelaşi document aflăm că spitalul mănăstirii Colţea din Bucureşti a primit danie, înainte de 1716 "20 pog. de vie cu case, cu pivniţe şi cu toate sculele viilor şi din moşia câtă are la Seciu, jumătate ca să fie pentru hrana bolnavilor parte din moşia popii Vlad de la Seciu" [40]. Daniile făcute de popa Vlad către Colţea, respectiv cea a Ancuţei către schitul Zamfira au fost confirmate de hrisovul lui Ştefan Canzacuzino.
Hotărnicia din anul 1812 a stabilit hotarele moşiei mănăstireşti de cea a moşnenilor seceni ai cărei reprezentanţi erau şi moşnenii numiţi puiuleşti (de la moşul lor Puiu).
Tot în sec. XIX, în moşia de la Seciu a intrat şi mănăstirea Mărgineni. În catagrafia lăcaşurilor de cult din anul 1833, pe moşia mănăstirii Mărgineni a fost înregistrată o biserică de zid, veche cu hramul Sfântul Dumitru [41].
Dreptul de protimisis pe care îl dobândeau noii stăpâni îi ţinea deoparte pe alţii interesaţi de cumpărături la Seciu.
Din evidenţa moşiilor mănăstirilor şi spitalelor, întocmită în anul 1862 a rezultat faptul că moşia Seciu, se împărţea între spitalul Colţea cu 6 locuitori, fără biserică, mănăstirea Plumbuita cu 7 locuitori, fătă biserică şi mănăstirea Mărgineni cu 13 locuitori, fără biserică [42].

Ist. Irina Paveleţ

1. Dicţionarul geografic al judeţului Prahova, Ploieşti, 1897, pp. 60-61
2. Ibidem, p. 60
3. Ibidem, pp. 504-505
4. Indicatorul localităţilor din 1958, Ed. Ştiinţifică, 1958
5. DJAN PH, fond Planuri şi hotărnicii, doc. nr. 64/1905
6. Industrializare şi urbanizare. Cercetări de psihologie concretă la Boldeşti, lucr. Apărută sub redacţia lui Traian Herseni, Buc. 1970 , p. 32
7. DRH, B, Ţara Românească, vol. VII, 1988, doc. 145
8. DRH, B, Ţara Românească, vol. VI, 1988, doc. 156 şi vol VII, 1988, doc. 5
9. DRH, B, Ţara Românească, vol. XI, 1975, doc. 12
10. CDŢR, vol. IV, 1981, doc. 612
11. DIR, B, Ţara Românească, vol. IV, 1954, doc. 3
12. CDŢR, vol. IV, 1981, doc. 612
13. DIR, B, Ţara Românească, vol. IV, 1954, doc. 383
14. CDŢR, vol. V, 1985, doc. 358
15. DIR, B, Ţara Românească, veac XVI, vol. VI, 1953, doc. 133
16. DIR, B, Ţara Românească, veac XVI, vol. V, 1952, doc. 208
17. Ibidem, doc. 438
18. CDŢR, vol. III, 1977, doc. 182
19. DRH, B, Ţara Românească, vol. XI, 1975, doc. 305
20. E. Alexiu, Documente de pe Valea Teleajenului, Buc., 1939, p. 28-29
21. Ibidem, pp. 14-15
22. DIR, B, Ţara Românească, XVII, vol. I, 1951, doc. 418
23. CDŢR, vol. III, 1977, doc. 122
24. CDŢR, vol. IV, 1981, doc. 975
25. Ibidem, doc. 1104
26. CDŢR, vol. V, 1985, doc. 510
27. Ibidem, doc. 949
28. Ibidem, doc. 965
29. Ibidem, doc. 1194
30. CDŢR, vol. VI, 1993, doc. 132
31. Dicţionar ..., p. 508, pârâul Scârnava curgea de-a lungul şoselei Ploieşti Văleni; vezi harta 1905.
32. DANIC, Documente istorice BAR, doc. CCCLXXXVII-1
33. DANIC, Manuscrise, rola 186, f. 93v
34. CDŢR, vol VIII, 2006, doc. 106
35. DANIC, Documente istorice BAR, doc. CDVIII-148
36. DJAN PH, fond Ocârmuirea judeţului Saac, dos. 23/1833, f. 66
37. DANIC, Documente istorice BAR, doc. MCDLXXII-263
38. Ibidem,doc. 265
39. DANIC, Mitropolia Bucureşti, doc. LXII-55
40. Ibidem, doc. 56
41. DJAN PH, fond Ocârmuirea judeţului Saac, dos. 23/1833, f. 71
42. DJAN PH, fond Prefectura Prahova, dos. 63/1862, f. 14