Campina-Casa-grifoni
 
 
Scurt istoric al municipiului Câmpina

Câmpina este atestată documentar în anul 1503 figurând în registrele vamale ale negustorilor brașoveni care tranzitau Valea Prahovei, o zonă folosită drept drum comercial, fiind încă din secolul al XIV-lea o cale de comunicație între Transilvania și Muntenia. Deși în actele emise de cancelariile domnești este menționată „vama Prahovei”, există certitudinea că satul Câmpina, grație poziției sale geografice la intrarea în munții Carpați și amplasării la aceeași distanță de București și Brașov era vamă, punctul strategic pentru controlul mărfurilor. Acest lucru a făcut posibilă o dezvoltare rapidă a așezării, localitatea având parte de nenumărate avantaje in urma comerțului care avea loc aici.
Oraşul a funcționat ca vamă din 1422 până în 1840, când, pentru un scurt timp vama a fost mutată la Breaza, iar după aceea la Predeal, punctul de frontieră cu Ardealul.
Miron Costin în Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească (1684), enumeră Câmpina printre oraşele din aceea vreme, iar stolnicul Constantin Cantacuzino figurează localitatea pe celebra sa hartă tipărită la Padova în anul 1700.

În secolul al XVIII-lea Câmpina era al treilea oraş ca importanţă al judeţului Prahova, după Ploieşti şi Târgşor, datorită dezvoltării sale bazate pe comerţ şi vamă. Oraşul a fost şi reşedinţa plăşii Prahova, subunitate administrativă a judeţului.
Tot aici, în urma cererii scrise a boierului Scarlat Câmpineanu adresată domnitorului Moruzi în anul 1799, se va ține un târg de vite în fiecare zi de luni, fapt ce aduce noi beneficii localității.
În 1822, Câmpina ajunge pe locul întâi în lista vămilor Țării Românești, elementul ce îi dă importanță fiind păcura. Timp de câteva zeci de ani, orașul Câmpina a avut o stagnare în dezvoltarea sa, mai ales de când vama se mutase la Breaza și apoi la Predeal.
Odată cu începerea exploatării țițeiului, așezarea va înflori din nou. Ocupațiile câmpinenilor în această perioadă erau: agricultura, negustoria, apicultura cărăușia și extragerea păcurei din subsolul așezării de către fântânari. Aici funcționau atunci opt mori de apă, situate pe Prahova și pe Doftana.
La 1 decembrie 1879 a fost inaugurată calea ferată Ploiești-Predeal, pe care exista şi gara Câmpina, iar la 1883 a fost inaugurată calea ferată dintre Telega şi Câmpina, construită pentru transportul sării de la ocnele Telega.
Oraşul se dezvoltă într-un ritm alert odată cu începerea exploatării petrolului în zonă.
În anul 1861 urbea este luminată cu petrol. La sfârşitul secolului al XIX-lea în Câmpina se extrăgea cca. 20% din totalul producţiei de petrol.
Se constată şi o adevărată explozie demografică în urbe, datorată în primul rând aportului de populaţie venită aici pentru a munci în extragerea şi prelucrarea petrolului.
Dacă în anul 1810 în localitate erau înregistraţi 485 locuitori, la 1899 populaţia se apropia de 4000 de suflete.
Documentele arată preocuparea primarilor orașului de a dezvolta localitatea din punct de vedere al confortului urban, prin: străzi pavate, felinare, piață comercială, grădina publică. Se amintește, între altele, despre băile minerale amenajate din anul 1857 în jurul izvoarelor sărate și sulfuroase de pe platoul sudic al localității, devenit proprietatea lui Dumitru Hernia.
Existau şi instituţii de interes public: şcoli, judecătorie, spital, farmacie, staţie de telegraf, poştă, gară.
Se construieşte cazinou, existau restaurante cu orchestră și fanfară și spații de cazare. În mijlocul parcului întins pe o suprafață de 2,5 ha a fost ridicată o capelă în stil baroc, ce adăpostea mormântul lui Dumitru Hernia, un veritabil monument de artă, astăzi în ruine.
Dezvoltarea oraşului continuă în sec. XX. În timpul celui de-al II-lea Război mondial zona este puternic bombardată de trupele aliate, datorită importanţei strategice.
După război regimul comunist se va preocupa de dezvoltarea industriei petroliere.

Localitatea dispune de un valoros patrimoniu arhitectural atât laic cât şi religios.
Locuinţele construite în secolele al XIX-lea şi XX sunt influenţate de arhitectura vremii, atât cea autohtonă, dar şi cea europeană.
Menţionăm existenţa unor lăcaşe de cult valoroase: Schitul Slobozia, a cărui construcţie a început la 1714, Biserica de la Han, construită în prima parte a secolului XIX, Biserica romano-catolică (1903-1906). Dintre edificiile publice importante amintim Casa cu Grifoni (sau Vila Ştefănescu, actualmente sediul Primăriei), Casa lui Nicolae Grigorescu, Castelul Iulia Haşdeu (astăzi muzeu), dar şi numeroase alte edificii valoroase.
De asemenea amintim că în cimitirul oraşului este înhumat pictorul Nicolae Grigorescu, iar în fosta casă a sa din oraş funcţionează un muzeu de artă.

Bibliografie:
Gh. Niculescu, Valea Prahovei, Bucureşti, 1984, p. 136-146.
N. Popp, Valea Prahovei între Predeal şi Floreşti, în Buletinul Societăţii Române de Geografie, t. XLVIII (1929), 1930. p. 185-258.
N. Simache, M. E. Stăncioiu, Contribuţii la istoria oraşului Breaza…, în volumul Pagini din trecutul istoric al jud. Prahova, Ploieşti, 1971, p. 153-172.
N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I, vol. I-II, Bucureşti, 1970.
C. Ştefănescu, Valea Prahovei, Bucureşti, 1968.