Mizil-Cruce-pomenire
 
 
Scurt istoric al oraşului Mizil

Prima mențiune documentară a localității apare în registrele comerciale ale Brașovului, în anul 1529. Localitatea a apare atestată documentar în anul 1585 sub numele Eșteu.
Spre sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Iștăul ajunge în proprietatea domnului, care își construiește case domnești la via Corbeanca (Dealul Dumbrăvii) și înființează un târg anual care va deveni vestit, ca și cel al Drăgaicei, pe care de fapt îl va continua. În secolul al XVIII-lea a început sa funcționeze aici o stație a poştei de cai („menzil"), de la care provine numele actual al localității.
La 1790, mica așezare rurală își avea biserica ei, ca toate așezările statornice. Cam în aceeași vreme, pe drumul poștei de cai, care lega Buzăul de Ploiești, începură să se stabilească în jurul menzilhanelei (stația de poștă sau „menzil”) o mulțime de negustori, cărora locul le înlesnea nevoile de schimb cu cele două centre comerciale mai apropiate și apoi surugii, bicigașii, rotarii, dârvarii și păzitorii ce deserveau releul poștal. Activitatea febrilă din stația unde se schimbau caii căruțelor de poștă, tranzacțiile care se încheiau în acest loc au determinat populația ca încetul cu încetul să renunțe la vechiul nume al localității Iștău, în schimbul denumirii locului ce le prilejuise o activitate rodnică. Și astfel apare denumirea Menzil, din care a derivat actualul Mizil.
La începutul secolului al XIX-lea, Mizilul a fost vândut de moștenitoarea familiei Brâncoveanu, Safta Gr. Brâncoveanu, generalului Nicolae Mavru, care la rândul său l-a lăsat zestre ginerelui său, Ioan Cantacuzino. În 1866, orașul a ars și aga Ioan Cantacuzino a hotărât împreună cu soția sa un aranjament prin care a vândut orașul locuitorilor săi, până atunci embaticari, Mizilul devenind oraș liber. În 1872, s-a construit și calea ferată Ploiești-Buzău pe care Mizilul avea şi are gară.
Epoca de apogeu a Mizilului a fost secolul al XIX-lea, când așezarea a cunoscut o mare dezvoltare comparativ cu Urlați — târgul cel mai apropiat și cu mai toate orașele din aceasta zonă a Țării Românești. Începând cu anul 1847, s-a construit drumului de la Ploiești, pe sub deal, până la Buzău, astăzi cunoscut ca DN1B.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Mizilul era comună urbană, reședința plășii Tohani din județul Buzău (interbelic). Avea arondate satele Fefelei, Mărăcini și Cireșanu, totalizând o populație de 5200 de locuitori din care 4780 locuiau în orașul propriu-zis. În oraș funcționau două școli — una de băieți, cu 218 elevi, și una de fete, cu 100 de eleve. Se mai aflau acolo 3 biserici (din care una în Fefelei), 2 mori de aburi, 4 stâne, 2 cășării și o fabrică de făină.
În 1950, Mizil a devenit reședința raionului Mizil din regiunea Buzău, raion căruia i s-a alipit în 1952 și fostul raion Urlați din regiunea Prahova, atunci când cele două regiuni au fost unite și au format regiunea Ploiești. În 1968, odată cu reînființarea județelor, Mizilul a trecut la județul Prahova. Tot atunci, satul Cireșanu a trecut la comuna Baba Ana.

Bibliografie:
G. I. Lahovari, Mizil comună Urbană, în Marele Dicţionar Geografic al României, Bucureşti, p. 357-358.
N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I, vol. I-II, Bucureşti, 1970.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mizil
http://www.primaria-mizil.ro/