Sinaia-Castelul-Peles

Scurt istoric al oraşului Sinaia

Actul de naştere, în sens administrativ, al localităţii Sinaia a fost Legea adoptată de Parlament în anul 1872, când Eforia Spitalelor Civile, prin conducătorii ei, descendenţii unor familii cunoscute de mari boieri din perioada medie şi modernă a Valahiei, au acceptat posibilitatea ca noi veniţi să poată cumpăra loturi de pământ în „vatra mănăstirii Sinaia” şi, în plus faţă de Legea precedentă din 1870, aceştia să poată desfăşura activităţi comerciale pe pământul lor.

Înfiinţată în sec. XIX, Eforia Spitalelor Civile, administra în calitate de moştenitoare a prevederilor Aşezământului spătarului Mihai Cantacuzino, întreaga avere a mănăstirii Sinaia, ctitoria spătarului. La rândul ei, mănăstirea Sinaia a avut rolul şi apoi meritul de a participa activ, prin stareţii săi, la naşterea unei localităţi. Impulsul acestei acţiuni a venit însă din afară, chiar de departe, dacă ne gândim la alegerea domnitorului Carol în anul 1866. Vizitator, aproape ca oricare altul, îndrumat probabil de cei aflaţi atunci la putere, Carol a rămas uimit de frumuseţea peisajului care-l ofereau munţii Bucegi şi de liniştea pe care o lăsa în suflet aşezământul monahal Sinaia. Şi, o dată cu luarea deciziei de construire a unei reşedinţe domneşti în zonă, exemplul primului om în stat a fost luat rând pe rând de demnitarii vremii, astfel încât localitatea Sinaia, avea să primească în centrul său pe mai marii vremii de atunci.

Este adevărat însă că şi locuitori ai comunelor şi satelor învecinate au putut avea acces la loturile de pământ scoase la vânzare de Eforie. Dar loturile cele mai de preţ au fost cele aflate în imediata apropiere a mănăstirii Sinaia, punctul maxim de atracţie în zonă, dacă ne gândim la faptul că şi curtea domnească se afla acolo pe durata verii. Şi aceste loturi la care facem referire au intrat rând pe rând în proprietatea reprezentanţilor elitei politice de atunci, purtătoare a unor bagaje culturale impresionante şi comparabile cu cele ale elitei europene.

Eforia, prin arhitecţii săi a mai realizat ceva şi anume controlul aspra dezvoltării localităţii care se înfiripa.

Zona care face obiectul acestui studiu este chiar inima tinerei localităţi de la sf. sec. XIX. Şi după cum precizam mai sus, Eforia Spitalelor Civile şi-a păstrat dreptul de a rezerva zona de maxim interes pentru construirea unor stabilimente în vederea primirii vizitatorilor prezenţi într-un număr din ce în ce mai mare la mănăstire. Se poate afirma astfel faptul că, Eforia a imprimat de la început caracterul noii localităţi.

De altfel, chiar stareţul mănăstirii Sinaia a explicat Eforiei că vizitatorii, aflaţi într-un număr din ce în ce mai mare nu putea găsi găzduire şi că ar fi fost spre binele ambelor părţi dacă s-ar construi „un ospel” mai jos de lăcaşul de cult.

Astfel, în 1870, Eforia a demarat construirea, în imediata apropiere a mănăstirii, a primului hotel, căruia în lipsă de inspiraţie, i-a dat numele de Hotel Sinaia. Numele de „Sinaia” a migrat astfel de la cel al mănăstirii la cel al primului hotel şi apoi la numele localităţii. În 1872 se termina construirea lui[1].

Zona de la poalele mănăstirii Sinaia (actualul parc cu străzile din jurul lui str. O. Goga şi str. Mănăstirii), aflată în drumul care mergea la Braşov, a avut funcţiune comercială încă din a 2 ½ a sec. XIX. Pe acel loc se organiza sezonier un târg -„bâlci” - care aduna mulţimea de vizitatori[2].

Eforia a menţinut funcţiunea acestui loc prin amenajarea în timp a unui bazar, a Hotelului Sinaia şi apoi a „Noului Hotel Sinaia”. În 1875, Eforia contractase cu antreprenorul Szeleky construirea acestuia din urmă[3]. Până în anul 1880, ESC a dat în folosinţă şi Noul Hotel Sinaia, pe care l-a vândut, în 1886, lui Eduard Kirchner acesta schimbându-i numele în Hotel Regal. La 1898, Francisca Kichner a primit permisiunea de reparaţie la ulucii împrejmuirii hotelului, numai cu condiţia de a folosi acelaşi material din care aceştia erau făcuţi[4].

Ulterior, comerţul în Sinaia a devenit mai intens mai  ales în lunile de vară, astfel încât a fost organizat un mic târguleţ de produse de industrie naţională – ţesături de lână, scoarţe, covoare, costume etc, care până în 1892 se vindeau în parc, între Bazar şi proprietatea Kirchner, pe proprietăţile Eforiei[5]. Pentru un interval scurt de timp comercianţii au fost alungaţi din parc pentru ca, la intervenţia Primăriei Sinaia, să revină dar numai cu condiţia „să nu se facă stricăciune peluselor şi arborilor din parc”.

Tot în parc, Eforia a iniţiat la 1873, construirea unor Băi hidro-terapeutice. Mănăstirea Sinaia a avut rol de delegat al ESC pentru supravegherea lucrărilor ESC din Sinaia[6].

Până în 1875 s-a construit vila prinţului Dimitrie Ghika, unul dintre efori, clădire impozantă cu casino şi grădină frumos amenajată, cu anexe, amplasată pe locul actualului Casino.

În 1881, Eforia a ridicat cel de al treilea hotel, Hotelul Caraiman. Amplasat tot în parc, avea în faţă un havuz cu o fântână arteziană, administrat ca şi Hotelul Sinaia de către Jodeph Ungarth, valetul prinţului Dimitrie Ghica.

Pe terenul cuprins între vechiul Hotel Sinaia, Hotelul Regal, Hotelul Caraiman, Eforia a proiectat în 1881, o grădină publică pentru amenajarea căreia a fost angajat peisagistul Eder din Belgia.

Şoseaua care mergea la Predeal şi care trecea prin faţa acestor clădiri a fost ulterior scoasă în afara parcului şi amenajată pe traseul actual.

În 1885, ESC se îngrijea şi de plantaţiile de pe lângă hotelurile pe care le-a ridicat, parcul fiind destul de liber de vegetaţie[7]. Administrarea parcului a fost dată în întreţinerea unui antreprenor, care era verificat regulat. Astfel, la 1892 reprezentantul Eforiei a constatat că „dintre plantele decorative am aflat numai 100 de trandafiri puşi de astă vară care n-au nici o rosă şi nici efect nu face, precum nici celelalte grupe de buruieni a căror nume botanice necunoscându-l nu putem constata obligamentul contract antreprenorului[8].

În 1886, ESC a întocmit o listă de arbori (castani) care urmau să se planteze de-a lungul şoselei naţionale care străbătea şi Sinaia. Aceşti arbori au fost plantaţi cu precădere în centrul localităţii, zona grădinii (înlocuirea arborilor vechi, pe trotuarele cele vechi), pe şoseaua nou făcută pe lângă Hotelul Caraiman[9]. În 1890, când s-a introdus curentul electric la Sinaia, a fost luminat Bulevardul, parcul, hotelul Caraiman şi câteva vile.

Eforia dorind ca drumul care mergea spre mănăstire şi palatul regal să fie în foarte bune condiţii se adresa mănăstirii ca reprezentant al său pentru buna întreţinere a şoselei[10]. De altfel, şi la începutul sec. XX, Eforia continua să întreţină zona centrală prin controlarea vegetaţiei şi stropirea străzii mănăstirii şi a celorlalte în sezonul cald[11].   

Ulterior, după 1911, când Societatea Sinaia a dispus dărâmarea vilei Ghica şi a vechiului hotel Sinaia, şi construirea Cazinoului şi a hotelului Palace, drumul care trecea prin faţa vilei Ghica şi mergea la mănăstire a fost şi el închis circulaţiei rutiere.

În anul 1912, Vila Ghica şi vechiul Hotel Sinaia au fost dărâmate, pe locul lor fiind proiectate un Cazinou şi respectiv Hotelul Palace. Primăria a avut în vedere modificarea străzilor Mănăstirii şi spătarul Mihai Cantacuzino în scopul unirii grădinii Ghika cu parcul Eforiei din oraş[12].  Strada Mănăstirii separa grădina Ghika cu vila şi dependinţe ei de parc.

                       

Drd. ist. Irina Paveleţ



[1] Arhiva mănăstirii Sinaia, dos. 23/1874-77, f. 21

[2] Gh. Nistorescu, Din plaiul Prahovei la Sinaia, 1995, p. 35

[3] Arhiva mănăstirii Sinaia, dos. 26/1875, f. 11

[4] DJAN PH, f. Primăria Sinaia, dos. 62/1898, f. 30

[5] Idem, dos. 44/1892, f. 57

[6] Arhiva mănăstirii Sinaia, dos. 41/1879, f. 84

[7] Idem, dos. 61/1885, f. 16

[8] DJAN PH, f. Primăria Sinaia, dos. 44/1892, f. 94

[9] Arhiva mănăstirii Sinaia, dos. 64/1886, f. 9-10

[10] Idem, dos. 61/1885, f. 39

[11] DJAN PH, Primăria Sinaia, dos. 44/1892, f. 43

[12] Idem, dos. 10/1911, f. 311